catuse noi

Constantin Popovici (20 de ani), individul care l-a ameninţat cu moartea pe primarul de Piatra Neamţ, a fost reţinut, ieri la prânz, sub acuzaţia de ultraj. Procurorul de caz a decis să emită ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele tânărului şi, cel mai probabil, sâmbătă îl va prezenta instanţei, cu propunerea de arestare preventivă. Gheorghe Ştefan a făcut plângere la poliţie după ce Constantin Popovici s-a dus acasă la el, la vila de pe strada Uranus, şi a găsit-o singură pe Elena Ştefan. A ameninţat-o că o va omorî şi apoi va da foc la casă. Incidentul l-a determinat pe primar să-l considere un pericol pe Popovici pentru familia lui.

Anterior, timp de câteva săptămâni, Constantin Popovici, din ce în ce mai agitat că se apropie toamna, l-a sunat în repetate rânduri pe primar, mai ales noaptea, să-i ceară o locuinţă socială. Tânărul a fost asistat al Şcolii speciale din Ştefan cel Mare, iar la 18 ani s-a trezit al nimănui, pe străzi. Nu are loc de muncă, nu are casă şi a devenit din ce în ce mai agresiv, considerând că este de datoria primăriei să-l ajute. Acum, pentru că a sărit calul şi este cercetat pentru ultraj, are şanse foarte mari să-şi găsească „adăpost” în arestul poliţiei, cel puţin pentru următoarele 29 de zile. Evident, poliţiştii care, nu doar că au fost ameninţaţi, dar au primit şi lovituri de par în cap în timp ce se aflau în exerciţiul funcţiunii, au toate motivele să regrete că au optat pentru o carieră în slujba legii şi nu s-au făcut primari. Agresorii lor au fost reţinuţi în rare cazuri, cei mai mulţi fiind cercetaţi în libertate, mai ales dacă au acţionat spre sfârşitul săptămânii, când magistraţii au de regulă „turaţia” de week-end şi nu se agită foarte mult pentru un „banal” caz de ultraj. (C. MIRCEA)

Articolul precedentEugen Herovanu, avocat şi primar de Iaşi
Articolul următorŞcoala de vară „Tinerii de azi – Adulţii de mâine”