Un bărbat din satul Conţeşti, comuna Girov, i-a produs palpitaţii vecinului său marţi seara (4 august), când s-a hotărât să-şi curăţe curtea. A adunat la un loc cauciucuri vechi, obiecte din plastic stricate şi gunoaie şi le-a dat foc în grădină, la o aruncătură de băţ de casa vecinului, după care a plecat de acasă. Simţindu-se în pericol, omul a sunat la pompieri, iar militarii s-au dus cu o autospecială la locul intervenţiei şi au rezolvat problema. Întâmplarea în sine are, evident, şanse mari să consolideze pe veci relaţiile de bună vecinătate dintre cei doi bărbaţi. Problema de fond rămâne, însă, neglijenţa de care mulţi oameni dau dovadă atunci când umblă cu focul. Toate incendiile la care au intervenit pompierii în ziua de 4 august, de exemplu, ar fi putut fi evitate dacă persoanele implicate ar fi fost mai atente.
La Girov a ars vegetaţia usactă de pe două hectare de teren, iar pompierii au lucrat două ore să stingă flăcările. Cauza: foc deschis în spaţii deschise.
În satul Boiştea din comuna Petricani a luat foc iarba uscată dintr-o curte, iar la Horia a ars vegetaţia de pe 500 mp de pe izlazul comunal. Cauza: o ţigară aruncată neglijent.
La Bârgăuani a luat foc o bucătărie de vară şi a ars în totalitate, după care focul s-a extins la gard şi a degradat două ferestre de la casă. Cauza: jar căzut din sobă, în condiţiile în care, de ani de zile, pompierii recomandă montarea unei bucăţi de tablă în faţa sobei tocmai pentru a evita astfel de incendii. (C. MIRCEA)