Un bărbat de 51 de ani, din Tazlău, a murit, marți (25 august) seară, după ce s-a răsturnat cu căruța, iar un buștean din atelaj a căzut peste el.
„La orele 22.30, pe strada Mironescu din Tazlău, s-a produs un accident din care a rezultat decesul unei persoane. Din primele cercetări, se pare că, în timp ce un bărbat de 51 ani din comuna Tazlău conducea un atelaj hipo, a pierdut controlul atelajului, a căzut pe partea carosabilă și a fost lovit de un buștean căzut din căruță”, potrivit biroului de presă al IPJ Neamț.
Bărbatul a fost găsit cu multiple traumatisme și în stop cardio-respirator de către echipajul de la ambulanță. Acesta a fost transportat imediat la UPU Piatra Neamț, dar căruțașul a decedat în spital. Poliția efectuează cercetări. (ZCH NEWS)