WhatsApp Image 2023 06 14 at 10.02.16La începutul acestei săptămâni, doi poliţişti locali aflaţi în patrulare prin cartierul Gara Veche au găsit un mini depozit de gunoi la marginea străzii şi pe spaţiul verde, într-o zonă mai puţin circulată. Cel care a avut “iniţiativa” a fost găsit destul de uşor cu ajutorul camerelor de supraveghere.

“Dispecerii monitori au verificat camerele de supraveghere din zonă, iar agenții Compartimentului Protecția Mediului au identificat un bărbat  din Piatra Neamț care a transportat, cu o camionetă, diverse deșeuri provenite din gospodărie, pe care mai apoi le-a depozitat pe marginea drumului. Respectivul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei pentru încălcarea H.C.L. 228/2021, art. 2, lit. ”a”.

Totodată a fost somat să salubrizeze terenul pe care a depozitat ilegal deșeurile menajere, acesta conformându-se”, a precizat Irina Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.

Numai în luna iunie anul acesta, poliţiştii locali au dat 15 amenzi, în valoare totală de 7.900 de lei pentru astfel de fapte.

WhatsApp Image 2023 06 14 at 10.02.18

Angela Croitoru

Articolul precedent20 de milioane de puieți forestieri plantați de Romsilva în această primăvară
Articolul următorCondamnat la închisoare, prins în piața publică din Piatra Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.