Femeie însărcinată, atac de panică lângă casa în flăcări

pompieri nouaO femeie însărcinată a făcut atac de panică, joi (4 iunie) după-amiază, după ce casa ei, situată în localitatea Tupilaţi, a luat foc. Vântul sufla cu putere, iar flăcările ameninţau să se extindă la o locuinţă vecină, situată la mai puţin de 4 metri, aşa încât, de frică, şi vecina a făcut atac de panică. Ambele femei au fost asistate de paramedicii SMURD, care le-au acordat îngrijirile necesare pentru a-şi reveni.

Incendiul a fost stins de pompierii militari din Roman şi de voluntarii din comună, după o intervenţie care a durat două ore. Au ars acoperişul casei, confecţionat din astereală de lemn şi plăci de azbociment, bunurile din interior şi un stog de fân din curtea vecină. Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum deteriorat.

În noaptea de joi spre vineri (4 spre 5 iunie), pompierii din Roman au intervenit la stingerea altui incendiu, izbucnit la o gospodărie din Săbăoani.

„La locul indicat s-au deplasat 10 subofiţeri cu trei autospeciale de stins incendii şi doi pompieri voluntari”, a declarat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

„La sosirea acestora, incendiul cuprindea o magazie, bunurile din interiorul acesteia şi un tractor. Vântul creştea pericolul ca locuinţa şi cele trei tractoare aflate în apropiere să fie cuprinse de flăcări”.

După o oră, militarii au reuşit să stingă focul şi au stabilit că totul s-a întâmplat din cauza unui conductor electric, care avea izolaţia deteriorată. Au magazia din lemn, acoperită cu tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp, un tractor, un motocultor şi s-au deteriorat îngrăşămintele depozitate în magazie (aproximativ 300 kg de azotat de amoniu). (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium după impactul cu un camion

Un grav accident s-a produs în municipiul Iași, în...

Reorganizarea ANAF. Parte din unitățile din țară ar putea fi desființate

Agenția Națională de Administrare Fiscală se reorganizează și aproximativ...

Botoșani. Tânăr reținut pentru trafic de droguri

Un bărbat de 35 de ani, a fost reținut...