Comisarul şef Radu Berejan, noul şef al Poliţiei Piatra-Neamţ

radu berejan 02Comisarul şef Radu Berejan a obţinut funcţia de şef al Poliţiei Piatra-Neamţ, cu nota 8,85. Ofiţerul a intrat singur în examen, pentru că IGPR nu i-a acordat derogare lui Cristi Fotea, celălalt ofiţer care a vrut să candideze pentru post şi a cerut dispensă de la centru, pentru că nu îndeplinea condiţia de vechime în funcţie de conducere. Deşi învingător, cu notă mare, comisarul şef Berejan nu va putea intra în pâine până ce nu-şi va redobândi calitatea de lucrător de poliţie judiciară pe care a pierdut-o când a plecat la Serviciul cazier şi evidenţă operativă, pe care îl conduce în prezent.

„E o formalitate, însă procedurile în sine sunt de durată pentru că documentul prin care se acordă calitate de lucrător de poliţie judiciară trebuie semnat de procurorul general al României”, ne-a declarat prospătul şef al Poliţiei Piatra-Neamţ.

„Nu am idee cât poate să dureze, dar bănuiesc că măcar două săptămâni. Până nu-mi redobândesc această calitate, orice document pe care îl semnez ca şef al Poliţiei Piatra-Neamţ este lovit de nulitate”.

Până când Radu Berejan îşi va lua în „stăpânire” funcţia, Poliţia Piatra-Neamţ va fi condusă tot de comisarul şef Petrică Bîrsan, care a acceptat să asigure interimarul fără să primească indemnizaţia de conducere. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Tânăr reținut pentru trafic de droguri

Un bărbat de 35 de ani, a fost reținut...

Acțiuni ale poliției în Neamț. Două rețineri și o încarcerare

Polițiștii nemțeni au pus în aplicare mai multe măsuri...

Bărbat prins la Roman cu zeci de litri de substanțe toxice

Polițiștii din Roman au depistat în flagrant un bărbat...