NEAMŢ: Piraţii din transporturi, arşi la buzunare

NEAMŢ: Piraţii din transporturi, arşi la buzunare

Două zile la rând, echipe formate din poliţişti rutieri și polițiști de la investigarea criminalității economice au făcut acţiuni în trafic, pentru a depista, identifica și trage la răspundere a şoferilor care se ocupă cu transportul de persoane contra cost, fără a fi autorizați în acest sens.

„Principalul obiectiv al acţiunii a fost impunerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prin depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, care acostează persoane pentru a le oferi astfel de servicii, precum şi sancţionarea acestora”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„Totodată polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice au urmărit și înregistrarea sau declararea veniturilor obținute de către aceste persoane”.

În total, poliţiştii au constatat 25 de abateri, pentru care au aplicat tot atâtea amenzi, în valoare cumulată de peste 6.000 de lei. Cele mai multe sancțiuni contravenționale (15) au fost date pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, referitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, iar alte 9 amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Casă distrusă de foc de la un scurtcircuit – proprietarul a fost salvat de un adolescent

Proprietarul unei locuințe din localitatea Cristinești, din județul Botoșani,...