Polițiștii din Suceava efectuează percheziții la persoane bănuite că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 3.000.000 de lei, prin evaziune fiscală în domeniul comerțului cu legume și fructe, se precizează într-un comunicat IGPR, citat de Agerpres. La data de 24 aprilie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava efectuează patru percheziții domiciliare, precum și mai multe verificări la persoane de pe raza județului Suceava și a municipiului București, pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în săvârșirea de infracțiuni economice în domeniul comerțului intern și achiziției intracomunitare de legume și fructe. Sunt vizate mai multe persoane fizice și juridice care, în perioada 2012 — 2015, ar fi dezvoltat un mecanism infracțional de eludare a plății impozitelor și taxelor pe profitul realizat, precum și de realizare de operațiuni ilicite privind deducerile de T.V.A. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 3.000.000 de lei. Activitățile investigative și de cercetare penală sunt desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, perchezițiile fiind efectuate în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Suceava. (CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL IGPR)

SUCEAVA: Prejudiciu de 3.000.000 lei din comerţul cu legume-fructe
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


