NEAMŢ: Sunteţi nemulţumiţi de produsele cumpărate? Iată unde puteţi reclama!

opc telefon afisProtecţia Consumatorilor Neamţ prezintă, prin intermediul unui comunicat de presă, noul tip de plachetă, care cuprinde TELEFONUL CONSUMATORULUI şi adresa şi numărul de telefon/fax ale Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ, în ideea de a facilita cetăţenilor posibilitatea de a reclama operatorii economici de care sunt nemulţumiţi. Toţi operatorii economici sunt obligaţi prin lege să afişeze această plachetă la loc vizibil.

„Informăm consumatorii şi operatorii economici de pe raza judeţului Neamţ că, începând cu data de 21 ianuarie 2015, a intrat în vigoare Ordinul nr. 594/2014 privind modificarea Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 72/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor, care prevede următoarele: Art. 1 – (1) pentru corecta informare a consumatorilor şi pentru a le da acestora posibilitatea să afle informaţii referitoare la modul în care pot face sesizări ori reclamaţii cu privire la produsele şi/sau serviciile ce la sunt puse la dispoziţie, operatorii economici au obligaţia să afişeze numărul de telefon denumit TELEFONUL CONSUMATORILOR – 021/9551, adresa şi numerele de telefon/fax ale comisariatelor judeţene pentru protecţia consumatorilor în a căror rază teritorială se află operatorul economic, precum şi adresa site-ului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor: www.anpc.gov.ro. Placheta este prevăzută în anexa 2 la acest Ordin. Modelul pentru judeţtul Neamţ poate fi descărcat în format electronic de pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de la pagina 4 (anexa nr. 2.3)”, a declarat Natalia Hruşcă, comisar şef adjunct al CJPC Neamţ. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...

S.C. COMFORMEDIS S.R.L. anunță finalizarea proiectului „Evoluție pas cu pas”, Cod SMIS: 311967

SC COMFORMEDIS SRL, CUI RO27651973, anunță că în luna...