Cărţi în pregătire: Constantin Ardeleanu / „Obliteraţii” (XXXVIII) OSCAR LEMNARU (1907-1968)

* Oscar Lemnaru dezertase din armată, dar denunţat de socrul său fu supus la garnizoană la o anchetă de către comandantul regimentului. „De ce nu vrei să faci armata, domnule Lemnaru?” „Nu pot, domnule colonel”. „Te persecută careva?” „Nu”. „Atunci de ce nu poţi? Eşti bolnav?” „Nu pot, domnule colonel, fiindcă sunt prost”. „Dragul meu, dar asta nu e o piedică. Eu cum am ajuns colonel?”

* La „Capşa” sau „Corso”, boemul Oscar Lemnaru a ridicat calamburul la rangul de veselă figură de stil. Despre Petre Comarnescu, între amici „Titel”, subalternul lui Cristian Tell (acesta, inferior prin talent şi cultură), Oscar a lansat butada: „Tell maitre, Titel valet”!

* Oscar Lemnaru, întâlnindu-se cu suprarelistul Ştefan Roll, îmbrăcat într-o haină fistichie în carouri, l-a gratulat cu o aluzie geometrică: „umbli cu haina în pătrate şi cu mintea în obtuze”. Unui tânăr care se lăuda exagerat că i-a apărut un volum la o mare editură, i-a retezat-o scurt: „Ai volum, dar n-ai suprafaţă!”

* În barul „Rai”, la demisolul hotelului „Veneţia”, cânta rusoaica Galia Faresova, de care se îndrăgostise romancierul moldovean T.C. Stan (un supraponderal, născut la Târgu Neamţ, care, în numele acestei idile, scrisese romanul „Femeia de la miezul nopţii”). În pauze, solista discuta la masa filozofilor Manoliu şi Fărcăşanu, prilej pentru umoristul Oscar Lemnaru de a invoca introducerea din „De bello Gallico” a lui Caesar: „Gallia este omnis divisa in partes tres” („Galia s-ar împărţi la trei?!”). T.C. Stan reacţionase cu un limbaj de… lemnar: „Am să-l tecestan-pilez eu pe acest obraznic de calamburghez – numit Lemnaru”…

* Războindu-se odată cu Oscar Lemnaru, actorul Ion Iancovescu, mai mereu fără franci în buzunar, l-a ameninţat pe acesta: „Te-mpuşc!”. Replica zurbagiului din micul Paris n-a întârziat: „Dar ce, eu sunt franc, ca să mă împuşti?”

* „Oscărel” pentru amici, maestrului calamburului, Oscar Lemnaru, i se mai spunea şi Oscarlambur. Generosul preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Zaharia Stancu, vrând să-l ajute financiar, îl întrebase pe Lemnaru, în pauza unei piese (născută moartă?!) a fiului său, Horia: „Cum aş putea să te sprijin?” „Ştii ce, coane Zaharia, înfiază-mă!”

* La întrebarea din revista „Facla” – „Pentru ce scrii?” -, criticul Şerban Cioculescu i-a răspuns lui Oscar Lemnaru, sigur pe el: „Scriu într-un scop profilactic, împotriva imposturii, nonvalorii”. „Fireşte, dacă ne uităm la dânsul, are un profil lactic!?”

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...