Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 19:00, peste 30.000 de pelerini, care au însoțit moaștele, în rugăciune, pe străzile Iașiului. Procesiunea este parte din hramul Sfintei Cuvioase Parascheva Iași și adună, an de an, zeci de mii de credincioși din toate colțurile țării. Anul acesta în cadrul procesiunii, au fost purtate pe umeri, alături de racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva și cele ale Sfântului Paisie, aduse special de la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț.

Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

„Omul care merge la esența lucrurilor dobândește sfânta simplitate!”

Procesiunea a fost condusă de Înalt Prea Sfințitul (IPS) Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de clerici și credincioși din toată țara.Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

„Dumnezeu a fost cu noi și este cu noi pentru rugăciunile Sfintei Parascheva și ale Sfântului Paisie de la Sihăstria Neamțului. Doi Sfinți care, deși trăitori în vremuri diferite, ne învață un singur lucru, că omul care merge la esența lucrurilor dobândește Sfânta Simplitate, adică realitatea lipsită de lucruri aproximative, confuze, cenușii, căldicele. Și cred că și pentru această credincioșie simt că în Sfânta Parascheva în mod deosebit se află ceva special, probabil rugăciunea ei, jertfa ei, capacitatea ei de răbdare și, mai ales, puterea ei de a purta în rugăciunile ei suferința lumii.Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

Bucurie Sfântă tuturor, pelerinii să se bucure de o clipă în prezența Sfinților și să plece cu ei la casele lor să le spună celor întâlniți pe cale și celor de acasă că bun și dulce este Domnul, minunat întru Sfinții săi”, a spus IPS Părinte Teofan, la plecarea în procesiune.

În procesiunea de duminică seara, de pe străzile Iașiului, s-au rugat cu cel puțin 6.000 mai mulți credincioși comparativ cu anul trecut, când au fost aproximativ 24.000, potrivit informațiilor furnizate de Gruparea de Jandarmi Mobilă “Alexandru cel Bun” Bacău.

Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

„Peste 128.000 de pelerini au trecut pe la racle”

Luni dimineață, 12 octombrie 2026, până la ora 08:10, trecuseră pe la raclele din curtea Catedralei Mitropolitane peste 128.000 de credincioși, iar alți 14.000 de pelerini așteptau la coada care se întinde pe aproximativ 4 km.

În ceea ce privește cazuistica medicală, paramedicii SMURD și cadrele medicale SAJ Iași au acordat primul ajutor unui număr de 861 de persoane, din care 35 au fost transportate la spital, în perioada 8-12 octombrie.

Timpul de așteptare al pelerinilor care urmează să ajungă la baldachinul cu raclele sfinților este estimat, astăzi, la aproximativ 8 ore.Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...