Pictorul Ciprian Istrate, la 44 de ani

ciprian istrate

“Îmi place să transmit idei complexe cărora le dau formă plastică

Artistul plastic nemţean Ciprian Istrate a împlinit astăzi 44 de ani. S-a născut la Petricani şi a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă Iaşi, secţia Pictură bisericească. A început cu Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Târgu Neamţ, după care a fost ucenicul fraţilor Moroşanu din Suceava. De la aceştia a învăţat tehnica pentru frescă. Acum crede că icoana vine spre el atunci când trebuie să o picteze pe un perete de biserică. Între 1996 şi 2008, a organizat şi deschis expoziţii personale la Centrul Culturii Franceze, Galeriile „Top Art”, Galeriile „Vert”, Galeriile „Lascăr Vorel” toate în Piatra-Neamţ; Centrul Ecumenic Durău, Galeria „Ana” Bucureşti. A pictat 16 biserici şi 12 catapetesme în judeţele Iaşi, Suceava, Bacău, Neamţ, Harghita. I s-a acordat distincţia „Cuvioasa Parascheva” de către Patriarhia României (1999), distincţia „Stephanus Magnus Defensor Fidei Cristiani”, Iaşi (2002), Premiul special la Bienala „Lascăr Vorel” (2007). Deşi a obţinut atestatul de pictor bisericesc lucrând pe schele, artistul a vrut să studieze temeinic teologia.

„Lucrând la pictarea bisericilor, simţeam că ceva îmi lipseşte. Am fost la cei mai vestiţi duhovnici, dar mi-am dat seama că răspunsul nu e aici. Au ocupat nişte goluri, dar nu pe toate şi atunci mi-am propus să studiez eu cu ochii larg deschişi teologia. Îmi place mai mult pictura bisericească sârbă decât cea grecească. Grecii sunt mai realişti, mai umani, merg pe anatomii, pe când sârbii pictează mai mult spre simbol. Toată lumea spune să nu ieşi din canon, dar nimeni nu spune de unde până unde ţine canonul.  Îmi place adevărul. Îmi place căutarea, dărâmarea permanentă a reperelor. Îmi place să transmit idei complexe cărora le dau formă plastică“, afirma artistul într-un interviu acordat “Jurnalului Spiritual”.

ciprian istrate 3

“Lucrez de mult timp icoane, dacă-mi aduc bine aminte, cred că din 1991. Am lucrat în toate tehnicile posibile, dar cel mai mult mă regăsesc în crearea imaginilor divine în frescă. Această tehnică este una de măiestrie și viteză, socotită de Michelangelo ca fiind «cea mai bărbătească dintre tehnici». Prima mea experiență în pictatul bisericilor a început în Târgu-Neamţ la «Adormirea Maicii Domnului», unde am lucrat din 1992-1995 cu un grup de pictori din Iași.Tot în acel loc a început și drumul meu prin religie. Cred că pentru a fi un pictor bun în realizarea frescelor trebuie să fii convins de ceea ce faci, nu poți să pictezi dacă nu crezi și nu intri în comuniune cu ceea ce creezi pe perete. Atunci când acestea lipsesc, pictura devine decorativă, lipsită de substanță, chiar dacă ea e bine realizată.

Să îi urăm lui Ciprian Istrate La Mulţi Ani!. (N. SAVA)

Autor:

Ultima ora

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...