În Marțea Mare din Săptămâna PatimilorDomnului, Sfinții Părinți au rânduit să se citeasca Pilda celor zece fecioare. Aceasta pildă ne prezintă zece fecioare, cinci “înţelepte” şi cinci “neînţelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunţi. Hristos se numeşte pe sine “mire”, iar Apostolii poarta numele de “prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.
În această pildă, Împărăţia cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Menţionăm că la evrei există obiceiul ca la căsătorie, mirele să meargă în casa miresei, unde era aşteptat de ea şi de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospăţul de nuntă.
Astfel, prin cuvintele “fecioarele au iesit în întâmpinarea mirelui”, nu trebuie să înţelegem că fecioarele au ieşit pe stradă, ci doar din încăperea unde se aflau, în mod firesc alături de mireasă, aşteptându-l pe mire.
Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopţii, se vesteşte sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârşite. Fecioarele “neînţelepte” (nebune) vor cere celor înţelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că şi candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, soseşte mirele. Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele “care erau gata de nuntă” şi uşa se închide. Vor ajunge şi fecioarele nebune, dar vor găsi uşa închisă. Vor striga: “Doamne, Doamne, deschide-ne nouă”. Mirele le răspunde: “Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”. Părintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: “Nu recunosc chipul meu în voi”, deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pilda se încheie cu aceste cuvinte: “Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.
Hristos a dorit ca prin această pildă să ne descopere importanţa pregătirii în vederea judecăţii de apoi. Candelele aprinse simbolizează faptele bune, care trebuie să ardă până la sfârşitul lumii, adică până la sfârşitul fiecăruia sau până la Parusie. Flacăra este alimentată de untdelemn. Prin untdelemn, înţelegem credinţă. Ea nu se poate împrumuta altora, fiind un dar strict personal. Sfântul Serafim de Sarov susţine că lampile goale simbolizează absenţa darurilor Sfântului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinţe puternice, care să se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fără să fi făcut un rău aproapelui, au păcătuit pentru că nu s-au îngrijit de lumina din suflete.
Nu exista osândă mai grea decât aceea de a-I rămâne necunoscut lui Hristos.
fântul Ioan Gură de Aur spune că somnul reprezintă moartea, iar strigarea de la miezul noptii, “Iată, mirele vine”, reprezintă trâmbiţa arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemaţi la judecată.
În naşterea duhovnicească, mai întâi murim şi mai târziu ne bucurăm de unirea cu Mirele Hristos (“Ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru că, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” – Romani 6, 4). Vieţuirea duhovnicească este diferită de vieţuirea lumească. De aceea, viaţa duhovnicească nu începe cu nunta, ci cu moartea.
Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unei nunţi. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi.
Pilda celor zece fecioare este un îndemn la o neîncetata priveghere: “De aceea şi voi fiţi gata, ca în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni”. (www.crestinortodox.ro)
