Grumăzești – Praful, o amintire

drum de tara

Sărbătorile de iarnă din acest an au adus un dar nesperat pentrulocuitorii satului Grumăzești. Este vorba de asfaltarea drumului comunal care traversează satul de la nord la sud și care face legătura cu vecinii de la Ghindăoani și cu municipiul Piatra Neamț. Primarul comunei, Constantin Matasă, ne-a declarat că „deși lucrările s-au desfășurat mai lent decât mă așteptam, până la urmă constructorul a reușit să își termine, în mare parte, treaba. Important este că acum, dintr-un capăt în altul al satului, nu se mai circulă pe drum pietruit și cu disconfort din cauza prafului care se ridica în aer”. Finanțarea tronsonului de 2,64 km s-a făcut prin cunoscuta măsură 3.2.2.D.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...