Hara cântă la Carnavalul de Crăciun

Trupa-Hara-02

Astăzi, 19 decembrie, Romanul este gazda unei noi ediții a Carnavalului de Crăciun. Evenimentul va debuta de la orele13, când alaiul de tineri costumați în haine de sărbătoare va parcurge traseul dintre Hotel Roman și Piața Roman Vodă. După parada costumelor, în jurul orei 14.30, va începe programul artistic, la care participă peste 500 de elevi din municipiu. Primii care vor cânta pe scenă vor fi elevii de la Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec”, care timp de 15 minute vor interpreta colinde. Un program asemănător îl vor avea și elevii de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi”. Pentru următoarele 30 de minute, romașcanii vor putea urmări reprezentația elevilor de la Şcoala „Vasile Alecsandri”, care au pregătit un spectacol cu datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou. Cu urătura și datinile strămoșești vor urca pe scenă elevii de la Şcoala „Mihai Eminescu”, urmați de cei de la Şcoala „Alexandru Ioan Cuza”, ce vor prezenta o suită de dansuri populare, jocul căiuților și dansul crăciunițelor. Elevii de la Şcoala de Artă „Sergiu Celibidache” vor prezenta, timp de zece minute, datini De Crăciun, iar dansul majoretelor și o urătură vor veni de la Şcoala „Calistrat Hogaş”.
Și elevii de liceu vor participa la spectacol. Primii care vor urca pe scenă vor fi elevii de la Colegiul Naţional „Roman Vodă”, care au pregătit o urare romanvodistă, plugușorul, colinde tradiționale, muzică pop dance – Ștefana Stoleru și dansul majoretelor. Cu obiceiuri, datini strămoșești și urături vor veni în fața romașcanilor liceenii de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”. 15 elevi de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” vor cânta colinde internaționale în limba engleză și franceză. Tot cu colinde, dar și cu ursul, vor fi prezenți elevii de la Liceul cu Program Sportiv, în timp ce tradițiile și obiceiurile de Crăciun vor fi prezentate și de tinerii de la Colegiul Tehnic „Miron Costin”. Elevii de la Colegiul Tehnic „Danubiana” vor cânta colinde.
Pe scenă, în alt registru interpretativ, vor mai urca formaţia „Dance Art” a Casei de Cultură Roman, grupul de copii ”Lucky Dance”, formaţia „REGAL” de la Clubul Copiilor Roman, Asociația culturală Do Mi Dance și interpreta Ana Maria Roșu. Spectacolul oferit de talentele urbei mușatine este estimat a se încheia în jurul orei 19, dar distracția va continua cu un concert oferit de trupa All House, iar de la orele 20 la Roman este așteptată trupa Hara, pentru un program de 50 de minute. Seara nu se va încheia înainte ca oficialitățile locale să aprindă instalațiile din parcul din fața Primăriei și de pe fațada instituției.
Claudia MATEI

Autor:

Ultima ora