Un important dramaturg român, uitat de contemporani şi care rar se mai regăseşte prin repertoriile teatrelor româneşti, este nemţeanul Ion Luca. S-a născut la 7 decembrie 1894 , la Roman (d. 30. 01. 1972, Bucureşti), face primele două clase primare în oraşul natal, apoi la Bacău, unde a urmat primele două două clase secundare la Liceul de Băieţi din Bacău. Licenţiat în Drept, se înscrie la Facultatea de Teologie, obţine doctoratul în filozofie şi teologie (1919), se stabileşte la Bacău, căsătorindu-se cu Dorina-Tecla, fiica preotului Apostol, şi este hirotonisit diacon la Biserica „Sf. Nicolae”, de unde va demisiona în 1922. A fost profesor suplinitor de limba latină, profesor şi director la Şcoala Normală de Învăţători de unde va fi transferat la Şcoala Normală de Învăţătoare, unde va fi titular până în 1948 (din 1940, se va afla mult timp în concediu de creaţie). La Bacău, frecventează Casa de Sfat şi Cetire „Vasile Alecsandri”. Susţine conferinţe pe teme de religie, filozofice, de morală, juridice; regizează spectacole teatrale şi realizează turnee cultural-patriotice în Basarabia, Bucovina, Transilvania. I se joacă piesele, inclusiv la Bucureşti şi obţine premii naţionale. A fost deputat din partea Partidului Poporului – Averescu, 1927. Călătoreşte în Rusia, Ungaria, Austria, Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Iugoslavia. După 1948, a fost scos din teatru şi se retrage, în 1952, la Vatra-Dornei, unde va preda limba rusă, până la pensionare (1956), la Şcoala Nr. 1 din localitate. După 1960, revine cu greu pe scena teatrală. Din 1948 este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română. Publică lucrarea de doctorat „Raţionalismul în drept” (1922), iar cu piesa „Icarii de pe Argeş” debut editorial ca dramaturg, (1933). Debutează la Teatrul Naţional din Bucureşti cu piesa „Iuda din Cariot” (19. 03. 1934), în regia lui Ion Şahighian (Marele Premiu al Teatrului Naţional. A lăsat pentru posteritate: 48 piese de teatru (în proză şi în versuri), multe jucate, mai ales înainte, dar şi după 1945 la: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Botoşani, Bârlad, Bacău, Ploieşti, Arad, Reşiţa. Unele piese sunt inspirate din legende („Iuda din Cariot” şi „Icarii de pe Argeş”), altele din istoria Egiptului antic („Amon-Ra” ) şi a Bizanţului („Femeia Cezarului” şi „Năframa iubitei”), din istoria poporului român: „Alb şi Negru” (Constantin Cantemir); „Cele patru Marii” (Ştefan cel Mare); „Rachieriţa” (Dumitraşcu Cantacuzino); „Leana Vrăjitoarea” (Războiul de Independenţă, 1877); „Dumitra” (Cuza-Vodă); „Pelina” (răscoala de la 1907) ş. a. (N. SAVA)
