Proiectul legislativ care asigură elevilor reprezentarea directă în conducerea unităților de învățământ a fost adoptat, după ce termenul de dezbatere și vot final (n.r. – 16 octombrie) a fost depășit. În acest caz, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul legislativ este considerat adoptat. Modificările legislative prevăd ca un reprezentant al elevilor să participe cu drept de vot în Consiliul de Administrație și se vor aplica începând cu noul an școlar. Până acum reprezentantul elevilor din unitățile de învățământ putea participa la ședințele consiliului de administrație cu statut de observator. Solicitarea a fost făcută în baza principiilor enunțate în Constituția României, legea educatiei naționale 1/2011, legea 272/2004 privind drepturile copilului, legea 52/2003 privind transparența decizională, precum și Convenția pentru Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU și ratificată prin legea 18/1990. Din punct de vedere legal, Consiliile Elevilor vor desemna și mandata un reprezentat din rândul elevilor, care are vârsta de 18 ani împliniţi, pentru a se respecta prevederile articolului 211 din Codul Civil. (M.T.)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



