Un puternic incendiu a mistuit o locuință din comuna Cucuteni, comuna Lețcani, iar un tânăr de 25 de ani nu s-a mai putut salva. S-a întâmplat în zorii zilei de 15 noiembrie, apelul pentru ajutor, prin numărul unic de urgență 112, fiind înregistrat în dispeceratul ISU Iași în jurul orei 05:45. Forțele de intervenție au fost anunțate despre faptul că o persoană ar putea fi în interiorul casei în flăcări. Au intervenit militarii de la Detașamentului 1 de Pompieri Iași cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de serviciu și un echipaj de prim ajutor calificat, ulterior dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu un echipaj de terapie intensivă mobilă.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la nivelul unei anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, existând pericolul propagării flăcărilor la construcțiile învecinate. „Din nefericire, în urma operațiunilor de căutare efectuate de pompierii militari, în interiorul anexei a fost identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de aproximativ 25 de ani”, conform ISU Iași.
În urma cercetărilor efectuate cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al unei sobe fără acumulare de căldură, amplasată necorespunzător față de materialele combustibile din apropiere.
FOTO – VIDEO ISU Iași
(G. S.)









