Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a lunii octombrie sezonul rece a debutat cu ploi și o scădere accentuată a valorilor termice. Luna lui Brumărel este așadar momentul cel mai bun pentru imunizarea antigripală, mai ales în rândul persoanelor considerate vulnerabile.
„Ministerul Sănătății recomandă începerea vaccinării antigripale pentru sezonul rece, în special în cazul persoanelor care prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme severe și complicații ale gripei.
Vaccinarea antigripală este una dintre cele mai simple măsuri prin care ne putem proteja de formele severe ale gripei și de complicații.
Este recomandată în special copiilor de peste 6 luni, femeilor însărcinate, persoanelor de peste 65 de ani, celor cu boli cronice și personalului medical, persoanele și copiii instituționalizați”, anunță Ministerul Sănătății.
Anumite categorii de persoane beneficiază de compensarea totală a vaccinului antigripal, iar pentru alte categorii se acordă o reducere de 50%. Beneficiază de gratuitate copii cu vârsta ≥ 6 luni și < 19 ani, gravide, persoane cu vârsta ≥ 19 ani și < 65 de ani, cu afecțiuni cronice precum boli cardiovasculare, respiratorii, renale, hepatice, neurologice, precum și personalul medico-sanitar și auxiliar. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 și 65 de ani, fără boli cronice, beneficiază de compensare 50%.
„Pentru vaccinare, adresați-vă medicului de familie. Vaccinul gripal poate fi ridicat din farmacie pe baza prescripției și poate fi administrat la medicul de familie sau în farmaciile autorizate”, mai arată sursa citată.


