Polițiștii nemțeni și luptătorii SAS au descins în Suceava într-un dosar de transport ilegal de lemn

Polițiștii nemțeni au descins pe 3 septembrie într-o locație din județul Suceava, pentru suspiciuni referitoare la un transport ilegal de material lemnos. „La data de 3 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol  Neamț, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza comunei Slatina, județul Suceava, în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport al materialelor lemnoase fără documente legale de proveniență, în cazul unor cantități de cel puțin 20,01 metri cubi, faptă prevăzută de Codul silvic”, anunță IPJ Neamț.

Cu sprijinul reprezentanților Gărzii Forestiere Suceava, a fost efectuat cubajul materialului lemnos identificat într-un depozit, fiind dispusă confiscarea valorică a cantității de 39,37 metri cubi  material lemnos, în valoare de 10.866,12 lei.

Pentru completarea probatoriului au fost ridicate două dispozitive de stocare aferente sistemului de supraveghere video, un laptop și două telefoane mobile, bunuri care urmează să fie analizate în cadrul cercetărilor.

FOTO-VIDEO IPJ Neamț

(G. S.)

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.