Acasă SOCIAL Misiune extremă în munți, la Crucea Talienilor. Cădere de pe cal, femeie...

Misiune extremă în munți, la Crucea Talienilor. Cădere de pe cal, femeie transportată cu elicopterul la spital

Finalul săptămânii trecute a fost unul solicitant pentru echipele de intervenție de la câteva instituții din Neamț, în diferite zone ale județului petrecându-se nedorite incidente. Unul dintre cele mai grave a avut loc pe 2 august, în jurul orei 16.00.

Prin apel la 112, s-a anunțat că în apropierea satului Sabasa, comuna Borca, o persoană de 35 de ani a căzut de pe cal într-o zonă montană, greu accesibilă. Accidentul s-a petrecut în apropiere de Crucea Talienilor, un monument situat pe drumul ce face legătura dintre comuna nemțeană și Mălini, Suceava.

La locul indicat s-au deplasat forțe de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului, Salvamont și Poliție. La scurt timp a fost direcționat și un elicopter SMURD de la Iași. Forțele de intervenție au identificat o femeie, care prezenta leziuni la nivelul membrului inferior drept”, a transmis ISU Neamț.

Ulterior, victima a fost transportată cu elicopterul SMURD și transportată la un spital din municipiul Iași. Se pare că suferise o fractură cu semiamputație la un picior. ISU a mai comunicat că, în perioada 31 iulie – 2 august, în Neamț s-au petrecut circa 100 de evenimente care au necesitat intervenții.

Au fost 74 cazuri de urgență asistate de echipajele SMURD, 9 incendii (5 de vegetație uscată), 5 acțiuni pentru asistența persoanelor, 4 de protecție a comunităților (asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la accidente rutiere, evenimente publice, recunoașteri, exerciții etc.). A fost și o alarmă falsă.

Dan Sofronia

FOTO ISU Neamț