Jumătatea vestică a trei județe din Moldova vizate de furtuni

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis marți, 14 iulie 2026, o avertizare cod galben ce vizează jumătatea de vest, cea montană, a județelor Neamț, Bacău și Suceava.

Avertizarea este valabilă miercuri, 15 iulie, în intervalul orar 12:00 -21:00.

„Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ

Zone afectate: conform textului și hărții

Miercuri (15 iulie), în cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) și izolat vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Notă: Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului”, precizează ANM.

A.C.

Foto: meteoromania.ro

Autor:

Ultima ora

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...