Chuck Norris a încetat din viață la 86 de ani

Actorul și practicantul de arte marțiale american Chuck Norris a murit joi, 19 martie, la vârsta de 86 de ani. Anunțul a fost făcut astăzi de familia sa, printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale: „Cu inimile îndurerate, familia noastră împărtășește vestea pierderii subite a iubitului nostru Chuck Norris, ieri dimineață. Deși am dori să păstrăm circumstanțele private, vă rugăm să știți că a fost înconjurat de familie și era în pace.”

Presa americană a relatat că fusese internat recent într-un spital din Hawaii. Cu câteva zile înainte, pe 10 martie, actorul împlinise 86 de ani și a publicat pe rețelele de socializare o postare în care apărea antrenându-se. „Nu îmbătrânesc. Trec la nivelul următor.”, a scris acesta.

Născut în 1940, în Oklahoma, Carlos Ray „Chuck” Norris a fost militar în Forțele Aeriene ale SUA, unde a început să practice artele marțiale. Ulterior, a ajuns de șase ori campion mondial profesionist la categoria mijlocie și și-a construit cariera în cinematografie pornind de aici. A devenit cunoscut la nivel internațional după apariția alături de Bruce Lee în filmul The Way of the Dragon (1972). În anii ’80, Norris a jucat în numeroase filme de acțiune, iar popularitatea sa a crescut prin serialul TV Walker, Texas Ranger, difuzat între 1993 și 2001.

Chuck Norris

În afara ecranului, Norris și-a creat propriul sistem de arte marțiale, Chun Kuk Do, și a fondat organizația Kickstart Kids, fiind implicat în programe pentru tineri și activități caritabile, fiind cunoscut și pentru pozițiile sale publice pe teme religioase și politice.

Familia a transmis: „Pentru lume, a fost un practicant de arte marțiale, actor și un simbol al forței. Pentru noi, a fost un soț devotat, un tată și bunic iubitor, un frate extraordinar și inima familiei noastre.”

Sandu Munteanu

Foto: Facebook, Chuck Norris

Autor:

Ultima ora

Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Traficul este blocat în localitatea Girov, județul Neamț, în...

BNR ține dobânda-cheie la 6,50%. Ce înseamnă asta pentru economie

Situația economică a României rămâne delicată. Cu un grad...

Carantină națională pentru oi și capre, timp de 30 de zile. ANSVSA a declanșat măsuri urgente din cauza Pestei Micilor Rumegătoare

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)...

Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Traficul este blocat în localitatea Girov, județul Neamț, în...

BNR ține dobânda-cheie la 6,50%. Ce înseamnă asta pentru economie

Situația economică a României rămâne delicată. Cu un grad...

Accident grav la Târgu Neamț

Actualizare: Un bărbat în vârstă de 76 de ani...

FOTO. Seara a patra la Vacanțe Muzicale în Piatra Neamț

Sute de nemțeni iubitori de muzică și spectacol s-au...