O situație de urgență, anunțată prin apel la 112, în cursul dimineții de vineri, 27 februarie, a pornit de la neatenția unuia dintre membrii unei familii din satul Sofronești, comuna Todirești, județul Vaslui. Acesta a vrut să aprindă focul în sobă și-a aruncat cenușa acumulată, în care mai exista jar, lângă stiva de lemne aflată lângă zidul casei.
În jurul orei 4:00, jarul a aprins lemnele, iar vâlvătaia a fost observată prea târziu. De la stiva de lemne focul s-a cățărat în sus, la acoperișul casei. Două ore au fost necesare pentru ca pompierii să reușească să stingă incendiul.
„În noaptea trecută, în jurul orei 04.00, Stația de Pompieri Negrești din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Podul Înalt al județului Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere și 5 militari, pentru localizarea și stingerea unui incendiu, la o stivă de lemne dintr-o gospodărie rurală, situată lângă casă, în localitatea Sofronești, comuna Todirești.
Ajuns la locul evenimentului, echipajul de intervenție a constatat că arderea era generalizată la stiva de lemne și se extinsese la acoperișul casei.
În jurul orei 06.00, incendiul a fost lichidat!”, a transmis ISU Vaslui.



