O persoană și-a pierdut viața în urma unui incendiu violent care i-a cuprins locuința, în seara de luni, 19 ianuarie, în comuna Buciumi, județul Bacău.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, pompierii militari au fost alertați după izbucnirea focului la o casă de locuit. La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, precum și forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.
Incendiul a fost lichidat, însă flăcările au distrus locuința pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și acoperișul unei magazii pe circa 20 de metri pătrați.
Din nefericire, în interiorul casei a fost descoperit trupul carbonizat al unui bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, pentru care nu s-a mai putut face nimic.
Cauza probabilă a producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.



