Actualizare: O persoană a rămas încarcerată într-un grav accident petrecut luni dimineață, 8 decembrie, în satul Oglinzi, comuna Răucești. În jurul orei 9:30, un autoturism în care se aflau trei persoane a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe cupolă, necesitând intervenția pompierilor pentru descarcerare.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, la fața locului au ajuns echipaje ale Detașamentului de pompieri Târgu-Neamț, alături de echipaje SAJ și polițiști din cadrul IPJ. Până la sosirea salvatorilor, una dintre victime a reușit să se autoevacueze, iar o alta a fost scoasă din vehicul de echipajul SAJ.
„Conducătorul autoturismului, un bărbat de 59 de ani a fost scos de pompieri cu ajutorul tărgii lopată.
Toate cele trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind preluate de echipajele de la SAJ și ulterior transportate la spital”.
Știre inițială: Un accident s-a produs în această dimineață, 8 decembrie, la Răucești.

Forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț intervin la fața locului.
Vom reveni cu amănunte.


