FOTO. Accident la Vânători Neamț. 2 persoane transportate la spital

Actualizare: Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, inspector principal Ramona Ciofu, accidentul a avut loc între două autoturisme conduse de două femei din Vânători-Neamț. În urma coliziunii, ambele șoferițe au suferit răni ce au necesitat transportul acestora la spital.FOTO. Accident la Vânători Neamț. 2 persoane transportate la spital

“La data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 14:20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 31 de ani, conducea un autoturism, pe DN15, în Vânători-Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, ce se deplasa în fața sa, condus de o femeie, în vârstă de 57 de ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ambelor conducătoare auto, din Vânători-Neamț.

Acestea au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Ramona Ciofu.FOTO. Accident la Vânători Neamț. 2 persoane transportate la spital

Știre inițială: Un accident s-a produc în această după amiază, 21 septembrie, la Vânători Neamț. Din primele informații de la fața locului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Vom reveni cu amănunte.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bărbat căutat de polițiști după ce a retras ilegal bani de la un ATM din Piatra Neamț

Un bărbat este căutat de polițiști după ce ar...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...

Atenție, șoferi! Restricții de trafic pe DN 15, în județul Neamț

Începând de astăzi, 22 aprilie, au început lucrările de...

În Regiunea de Nord -Est, vremea continuă să fie rece dimineața și seara

Deși în marea majoritate a țării meteorologii anunță o...