Consfătuiri ale cadrelor didactice pe tema modificărilor legislative din educație – învățământ primar

Consfătuiri ale cadrelor didactice pe tema modificărilor legislative din educație – învățământ primarInspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Neamț organizează în cursul acestei săptămâni (în perioada 23 -25 septembrie) ședințe zonale în care vor fi discutate noile modificări legislative cu cadrele didactice din învățământul primar.

Programul acestor consfătuiri este următorul:

  • 23 septembrie 2025 – orele 14:00 – 16:00 – la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Târgu-Neamț -pentru orașul Târgu-Neamț și comunele din zona adiacentă;
  • 24 septembrie 2025 – orele 14:00 -16:00 – la Colegiul Național “Petru Rareș” Piatra-Neamț – pentru municipiul Piatra-Neamț și zonă;
  • 25 septembrie 2025 -orele14:00 -16:00 – la Colegiul Național “Roman-Vodă” Roman -pentru municipiul Roman și zonă.

Ședințele zonale vor avea loc în sălile de festivități ale unităților de învățământ amintite.

Reprezentanții ISJ Neamț vor prezenta ultimele modificări legislative pe structura anului școlar 2025 – 2026, Regulamentul- cadru de organizare și funcționare a unităților din învățământ preuniversitar, Legea nr. 141/ 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, Metodologia privind portofoliul educațional al preșcolarului și al elevului din învățământul preuniversitar, Statutul elevului etc.

La aceste ședințe participă cadre didactice din învățământul preșcolar și primar care vor putea pune întrebări despre aceste modificări legislative.

Angela Croitoru

Autor:

Croitoru Angela
Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Pacienți cu boli cronice ar putea beneficia de decontarea tuturor investigațiilor de înaltă performanță

    Pacienții cu boli cronice cardiovasculare, neurologice, cerebrovasculare, afecțiuni rare sau diabet ar putea...

    Mitropolitul Teofan împlinește 67 de ani. Repere din activitatea ierarhului Moldovei și Bucovinei

    Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împlinește astăzi, 19 octombrie, 67 de...

    Elevii unei școli din Neamț au fost evacuați după ce s-a simțit miros de fum

    ISU Neamț a anunțat că în această dimineață, 19 octombrie, a fost semnalat...

    Vaslui. O clădire cu panouri fotovoltaice din localitatea Pogonești a ars de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Pogonești, județul Vaslui, a rămas fără o clădire pe...

    Neamț. Urșii continuă să coboare printre oameni

    Astăzi, 18 octombrie 2026, au fost semnalate două prezențe ale urșilor, prin mesaj...

    VIDEO. Suceava. Amendă de peste 2.800 lei și pemisul suspendat pentru 30 de zile

    Un tânăr de 19 ani, originar din municipiul Rădăuți, a fost amendat cu...

    FOTO. Neamț. Incendiu la mansarda și acoperișul unei case

    Astăzi, 18 octombrie 2026, a avut loc un incendiu produs la o casă...

    Cod galben de vânt în Moldova

    În Moldova se anunță cod galben de vânt, ploi moderate cantitativ și ninsori...

    Întreruperi la alimentarea cu apă caldă și curent în urma incendiului de la CET Iași

    Incendiul de la Centrala Electrică de Termoficare Iași a fost stins în noaptea...

    Vaslui. Casă mistuită de flăcări din cauza unui scurt circuit

    Un incendiu a izbucnit în seara zilei de sâmbătă, 17 octombrie 2026, la...