Caravana cu distracția, riveranii cu nervii la Pământ

bere

În perioada 16-18 august, centrul Pietrei a răsunat de distracție, chef și voie bună, dat fiind că în parcarea de la Central Plaza a poposit Caravana Distracției, în și pentru numele unei cunoscute beri din România. Mai presus de modalitățile prin care își promovează fiecare produsul/ produsele, cam câteva etaje mai presus, au stat (și stau în continuare) pietreni, cei mai mulți de bună credință, cei mai mulți vârstnici, care n-au avut nimic împotriva veseliei până când n-a intrat veselia peste ei pe geam. Și n-a fost doar așa, o urmă, ci cu chiuituri, cu cântece pe n’șpe voci, cu aromă de bere ”în valuri” și parfum de mici. Mai mulți venerabili locatari ai blocurilor din vecinătatea parcării respective au sunat la redacție să-și exprime nemulțumirea, firească până la urmă. Oamenii au fost înțelegători o seară, au mai înghițit-o și pe-a doua, dar, în a treia, când grătarele au sfârâit și boxele au duduit până spre zorii zilei, n-au mai rezistat și s-au declarat cu nervii la Pământ. George Marian Pământ. Respectiv domnul care, în numele societății Expopedia International SRL, a solicitat acordul autorităților pentru desfășurarea ”evenimentului tematic estival”. Primăria Piatra Neamț i-a dat acest acord, cu tot cu dreptul de amplasare a scenei de 6×8, a terasei acoperite și a zonei de grătar, singurele condiții impuse fiind ”respectarea tuturor obligațiilor legale ce vă revin în calitate de organizator”, să ia legătura cu societatea care administrează parcarea cu plată și cu societatea Salubritas, pentru curățenie și toalete ecologice. Că vorbim, totuși, de bere… Viceprimarul Aurelia Simionică a declarat că i s-a impus organizatorului și respectarea programului de odihnă, adică 22-06, dar în adresa trimisă dlui. Pământ nu apare nicio referire temporală. Mai mult, se pare că și poliția locală s-a aflat ”în dispozitiv”, dar probabil s-a asigurat de altele, nu de respectarea programului de odihnă. Caravana și-a luat distracția luni dimineața și s-a dus cu ea mai departe, în turneu. Locatarii din zonă, după ce-au dormit o noapte, s-au mai îmbunat cu supărarea. Rămâne promisiunea doamnei viceprimar Aurelia Simionică: ”Vom avea grijă pe viitor ca acest gen de evenimente să nu mai fie organizate în acea zonă, ci să se desfășoare în locuri mai îndepărtate de blocurile de locuințe. Oricum eu n-am fost de acord nici de data aceasta, eu am propus să le dăm acord pentru zona ștrandului, dar n-au fost ei de acord”. (D.O.)

Autor:

Ultima ora

Vara debutează cu o minivacanță – trei zile libere de Rusalii și Ziua Copilului

Începutul verii calendaristice înseamnă o nouă minivacanță pentru oamenii...

Foto. Accident cu răniți la Târgu-Neamț

Actualizare: „În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit...

RO-ALERT – urs la Bicaz Chei. Este a doua avertizare în mai puțin de 24 de ore

Actualizare „Astăzi, jandarmii montani nemțeni au intervenit în localitatea Bicaz-Chei,...

Vara debutează cu o minivacanță – trei zile libere de Rusalii și Ziua Copilului

Începutul verii calendaristice înseamnă o nouă minivacanță pentru oamenii...

Foto. Accident cu răniți la Târgu-Neamț

Actualizare: „În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit...

RO-ALERT – urs la Bicaz Chei. Este a doua avertizare în mai puțin de 24 de ore

Actualizare „Astăzi, jandarmii montani nemțeni au intervenit în localitatea Bicaz-Chei,...