A zecea serie de bilete de tratament balnear

Pensii NeamțCasa Județeană de Pensii Neamț anunță că pentru a zecea serie de tratament balnear din acest an, alocarea pentru județul Neamț este de 155 de bilete. Acestea sunt în stațiunile Covasna, Bălțătești, Amara, Buziaș, Călimănești, Căciulata, Eforie Nord, Felix, Herculane, Geoagiu, Lacu Sărat, 1Mai – Oradea, Olănești, Pucioasa, Târgu Ocna, Slănic Moldova, Saturn, Sărata Monteoru, Sângeorz Bai, Techirghiol, Vatra Dornei și Nicolina, rămânând disponibile două bilete nealocate, unul în stațiunea Pucioasa și altul la Sângeorz-Băi. Pentru această serie data de intrare în stațiune este 29 iulie.

Lista cererilor aprobate poate fi verificată atât la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât si pe pagina de internet a instituției https://www.pensiineamt.ro/bilete-de-tratament/ . De asemenea, tot pe pagina de internet a CJP Neamț se sunt postate și cererile neaprobate care au intrat în verificare pentru această serie, conform opțiunilor exprimate de către solicitanți.

Reamintim că ridicarea biletelor de tratament balnear alocate se va realiza numai după informarea telefonică, la data stabilită, de luni până vineri, între orele 8:30 – 13:00. Informații privind modul de acordare al biletele de tratament pot fi solicitate și telefonic la numărul de telefon 0233.211.353 sau la adresa de e-mail: [email protected] ”, anunță Casa Județeană de Pensii Neamț. De la începutul anului și până acum la Casa Județeană de Pensii Neamț au fost înregistrate 4.375 de cereri de acordare a unui bilet de tratament balnear, iar în primele noua serii au fost valorificate 1.272 bilete de tratament. Trebuie menționat că de multe ori, mai ales în perioada rece, nu s-au distribuit toate biletele alocate județului Neamț, beneficiarii preferând perioada estivală.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Guvernele minoritare nu sunt o noutate în România postdecembristă. Care au fost și cine le-a condus

Pe scena politică românească a momentului, subiectul cel mai...

Tribunalul Neamț a prelungit privarea de libertate pentru ucigașul polițistului Verdeș

Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Postură deloc plăcută pentru o femeie care nu a păstrat distanța față de vecina sa

Polițiștii de la Secția de Rurală Săbăoani s-au confruntat...

Care sunt cele mai întâlnite obiceiuri ale suporterilor în era digitală?

Modul în care suporterii trăiesc meciurile acum s-a schimbat....