Din primele informații ar fi fost aruncată de la etajul IV

O ceartă iscată, cel mai probabil din cauza banilor, între o tânără de 32 de ani din Constanța și un romașcan în vârstă de 66 de ani s-a sfârșit cu moartea femeii.

În timpul altercației între cei doi, în cursul nopții spre dimineață, femeia l-a zgâriat pe brațul stâng, iar bărbatul ar fi aruncat-o de la etajul IV, de la o fereastră a apartamentului în care cei doi întreținuseră relații sexuale. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul tinerei.Bandă poliție : „nu treceți”

Romașcanul se află acum în arestul poliției. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Neamț sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care au deschis un dosar penal pentru omor deosebit de grav.

“La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană de sex feminin ar fi căzut de la etajul 4, al unui imobil, din municipiul Roman.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat victima, o femeie în vârstă de 32 de ani, din județul Constanța.

Din nefericire cadrele medicale au declarat decesul femeii.

O constănțeancă și-a găsit sfârșitul la RomanCorpul acesteia a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

În apartament a fost identificat un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Roman, care prezenta mai multe plăgi, la nivelul membrului superior stâng.

În prezent bărbatul se află în custodia poliției, urmând ca în cadrul anchetei să fie dispuse măsurile legale.

Din primele verificări, evenimentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict spontan”, informează inspector principal Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Bărbatul riscă de la 15 sau 20 de ani, potrivit Codului Penal, însă, în funcție de circumstanțele agravante, ar putea primi și detenție pe viață.

Angela Croitoru

Articolul precedentRenault furat în Belgia găsit pe o șosea din Moldova
Articolul următorNeamț. 426 de locuri de muncă disponibile prin AJOFM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.