– Ţi-e dor de ţinuturile natale, de oamenii pe care i-ai lăsat acolo, cândva – şi nu mă refer la părinţi, rude -, ai vrea să ştie că tu încă exişti şi te gândeşti la ei?
– Romanii ştiau ei ce ştiau când au inventat sintagma genius loci (spirit al locului – de unde vine şi cuvântul geniu). Orice s-ar spune, suntem solidari cu locul naşterii. Mai puternici, mai inspiraţi. Mi-e dor de ţinuturile natale, acolo între munţi, locurile s-au schimbat prea puţin. Oamenii însă s-au risipit, unii au plecat în alte zone, alţii înspre alte zări, devii un necunoscut printre necunoscuţi. Prea puţini prieteni mi-au rămas acolo. E şi motivul pentru care îi iubesc din ce în ce mai mult. Şi ei ştiu asta şi… comunicăm.
– Unde ţi-ai dori să călătoreşti şi eşti convins că nu vei putea ajunge niciodată?
– Există ţări şi spaţii pe care oricine ar vrea să le viziteze: Brazilia, Mexic, Argentina, Canada, China, Australia. S-ar putea ca măcar una dintre aceste ţări să mi se ofere mai târziu, în toată splendoarea ei. Cine ştie? Mi-aş dori însă să ajung ca şi în România să acopăr şi cele câteva pete albe care mi-au mai rămas.
– Eşti văzut în public destul de rar, doar pe la vernisaje sau atunci şi acolo unde ai un rol, un scop. Preferi masa de scris în locul masei de oameni? Te-au dezamăgit oamenii? Literatura nu te-a dezamăgit niciodată?
– Adevărul e că încep să preţuiesc tot mai mult timpul, pe care mi-l doresc tot mai mult al meu. Vreau să mă risipesc din ce în ce mai puţin şi în plus cred că publicul se satură la un moment dat să vadă mereu aceleaşi figuri, să audă aceleaşi fraze, idei, cuvinte. Nu, oamenii nu m-au dezamăgit niciodată, cu atât mai puţin literatura. Pentru simplul motiv că e inepuizabilă. Te poate dezamăgi o carte – chiar celebră -, dar dacă o reciteşti peste câteva luni s-ar putea să ai revelaţii. Iubesc literatura şi iubirea nu acceptă dezamăgiri.
– La ce lucrezi, când crezi că ne vei procura o nouă surpriză editorială?
– Fiecare scriitor are un program de lucru, chiar dacă recunoaşte sau nu acest lucru. Eu scriu întotdeauna la mai multe cărţi. În acest fel nu mă plictisesc niciodată şi (cred!) că nu mă repet, că ideile, sentimentele, frazele se pot refugia în cele mai diverse forme. Am o disciplină a scrisului destul de severă, dedic câteva ore bune în fiecare zi literaturii. Altfel nu se poate. Un scriitor nu poate intra în concediu. Aşadar acum lucrez la un volum de aforisme, intitulat Gânduri-rânduri. 2222 de aforisme, care urmează să apară în toamna acestui an. Cred că am ajuns la vârsta când pot scrie aşa ceva. Aforismul îţi cere o concentrare extremă, un deosebit simţ al limbii (şi al umorului), dar îţi dă o extraordinară relaxare. E şi o lecţie de stil pentru poeme sau proze viitoare. Lucrez de asemenea la un roman intitulat Rezervaţia pe care îl am în cap de câţiva ani şi din care am scris câteva zeci de pagini. Merge mai greu pentru că şi ambiţiile sunt foarte mari, vreau să fie valoric peste Cicatricea. Îmi pregătesc, tot pentru acest an, o antologie de proză scurtă, 111 povestiri, un jurnal (nu ştiu când va fi publicat), am mai scris şi vreo 20 de texte poetice. În rest, scriu cronici literare şi plastice, care însumate au conturat deja două volume. Cândva le voi publica, poate la anul.
A consemnat Nicolae SAVA
