Se redeschide circulația rutieră pe Bulevardul Decebal

Începând de duminică, 8 septembrie, circulația pe Bulevardul Decebal va fi redeschisă pe cele două tronsoane care fuseseră închise în ultimele trei săptămâni, și anume Muzeul de Istorie → Casa de Cultură (intersecția cu Bulevardul Republicii) și intersecția cu strada Mihail Sadoveanu → Biserica Precista Nouă (intersecția cu străzile Dr. Emil Costinescu și Prof. Ion Negre). În această perioadă, s-au executat în sectoarele respective lucrări de refacere a sistemului rutier în vederea asfaltării (refacerea zonelor de intersecții, a unor zone de cămine mari).Se redeschide circulația rutieră pe Bulevardul Decebal

Lucrările la partea carosabilă (ridicare la cotă cămine carosabile și așternere mixturi asfaltice) și pentru siguranța circulației vor continua, traficul urmând a se desfășura cu respectarea semnalizării rutiere temporare.

Odată cu ridicarea restricțiilor de circulație, de luni, 9 septembrie, se va reveni și la programul de transport public care era în vigoare înainte de închiderea tronsoanelor de pe Bulevarul Decebal. Astfel, de săptămâna viitoare, 12 trasee de transport public vor reveni la itinerariile anterioare, iar stațiile de așteptare vor fi redeschise pentru călători.   

Serviciul Comunicare Primăria Piatra Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Botoșani. S-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului

O femeie, în vârstă de 67 de ani, a...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...

Trei accidente rutiere într-o singură zi în județul Neamț: cinci persoane rănite

Polițiștii din Neamț au intervenit miercuri, 12 iunie, la...

Amenințări cu cuțitul în curtea școlii la Roznov între doi bărbați

Doi tătici din Roznov s-au luat la ceartă în...