Pensia din septembrie nu poate fi mai mică decât cea din august, spun autoritățile

Pensia din septembrie nu poate fi mai mică decât cea din august, spun autoritățileÎn urma distribuirii noilor decizii de recalculare a pensiilor, parte dintre titulari au avut surpriza să constate că a rezultat o valoare mai mică a drepturilor bănești care li se cuvin. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a venit cu precizări suplimentare și a punctat faptul că se mențin în plată drepturile mai avantajoase pentru pensionari. „Stimați pensionari, pensia dumneavoastră nu scade. Noua lege a pensiilor garantează că pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil, indiferent de rezultatul recalculării. Deci dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care ați primit-o în luna august, atunci veți rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia lunii august. Scrie negru pe alb și pe deciziile de recalculare pe care le-ați primit sau urmează să le primiți. Se menține cuantumul pensiei stabilit și aflat în plată anterior recalculării de la 1 septembrie 2024, conform articolului 144 alineatul 6 din Legea 360/2023. Deci nu va scădea niciun leu pensia dumneavoastră”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, conform ziare.com.

De la începerea distribuirii deciziilor de recalculare a pensiei, în perioada 19 – 22 august la Casa Județeană de Pensii Neamț au fost depuse 25 de sesizări legate strict de recalcularea drepturilor bănești, în timp ce alte 180 de persoane au călcat pragul instituției pentru audiențe sau alte informații la ghișeu (amănunte aici).

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident în zona Dorna Arini – o mașină s-a răsturnat, persoană a fost rănită

Un accident s-a petrecut în această seară, 17 mai,...

Percheziții la Trifești. Angajat al primăriei vizat într-un dosar de fals în înscrisuri, informatic și intelectual

Polițiștii din Neamț au efectuat, în această săptămână, percheziții...

Suceava. Tragedie în Pasul Palma. Motociclist decedat după impactul cu o mașină

Un grav accident s-a produs duminică, 17 mai, în...

Imagini de la Oborul din Humulești – atmosferă de sărbătoare

Astăzi, 17 mai, la Târgul din Humulești s-au adunat...

Botoșani. Mașină făcută scrum în Havârna. Incendiul ar fi fost provocat intenționat

Un autoturism parcat în fața unei gospodării din localitatea...