Se casează 13 echipamente de la locuri de joacă din Piatra-Neamţ

Primăria Piatra-Neamţ casează 13 echipamente de la locuri de joacă din oraş, care nu mai corespund, având un grad foarte avansat de degradare. Cele mai multe dintre acestea provin de la spaţii din strada Veseliei, cartierul Mărăţei şi de pe strada Constantin Mătase de la intrarea în cartierul Dărmăneşti. Ele au fost puse în funcţiune în urmă cu 13 ani, dar gradul de uzură nu mai permite folosirea lor în siguranţă. Pentru a putea fi casate a fost iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care aceste mijloace fixe mai întâi vor fi trecute din domeniul public în domeniul privat al municipiului şi apoi vor fi casate.

Angajaţii Biroului Gospodărire Comunală au fost cei care au făcut verificările în teren şi au constatat că  acestea prezintă mai multe probleme: „componentele metalice prezintă un grad foarte ridicat de rugină, suduri rupte şi fisurate, lagăre cu rulmenţi care au un grad avansat de uzură sau sunt defecţi, componentele din lemn prezintă un grad foarte avansat de degradare fiind în mare parte rupte, crăpate, smulse din îmbinările cu şuruburi sau lipsesc efectiv şi componentele din material plastic (cuve tobogan, şezuturi leagăn şi balansoar, gard protecţie, copertină) au un grad foarte avansat de uzură fizică şi morală de circa 75-80%”, se arată în Referatul de aprobare. Drept urmare, este necesară casarea acestora.

Interesant este că acestea par destul de valoroase. Evaluarea prinsă în inventar a unora dintre ele excede actuala valoare de piaţă a echipamentelor similare, între 4.300 de lei – o rotativă şi  9.779 de lei – un leagăn dublu (Notă – valorile din tabelul anexat proiectului sunt trecute în sistem american, cu virgulă în loc de punct). În timp ce echipamentele de acelaşi tip, noi, se vând la preţuri cuprinse între 1.100 şi 7.700 de lei – rotativa, iar un leagăn de la 850 de lei la 30.500 lei.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.