Sistemul defensiv roman și așezarea de la Călugăreni, care vor găzdui în data de 3 august primul Festival Roman, ar putea fi candidate la nominalizarea pe lista patrimoniului mondial UNESCO, în cadrul sitului multinațional “Granițele Imperiului Roman”, a anunțat luni Muzeul Județean Mureș. Specialiștii de la Muzeul Județean Mureș au inițiat proiectul “Traseul limesului Roman pe teritoriul județului Mureș”, parte a sitului multinațional “Granițele Imperiului Roman”, prin care se dorește scoaterea la suprafață și includerea în circuitul turistic a castrelor auxiliare de la Brâncovenești, Călugăreni și Sărățeni și a celor patru turnuri de pază de la Ibănești, Eremitu, Săcădat și Chiherul de Jos. Proiectul este inițiat și derulat de muzeografii de la Muzeul Județean Mureș, ca urmare a existenței pe teritoriul județului a unui vast sistem defensiv, situat pe granița de Est a provinciei Dacia și implicit a Imperiului Roman. Şefa secției de Arheologie a Muzeului Județean Mureș, Nicoleta Man, a precizat că acesta este și motivul pentru care zona deține trei castre de limes (de graniță), care la vremea respectivă erau unite de un drum întreținut și folosit de către armata romană, iar, din loc în loc, de pe acest drum se ramificau o serie de cărări, care duceau la turnurile romane de observație, care probabil existau pe două trasee, unul în avanpost – în fața liniei de castre – și unul mai în spate. (Agerpres)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



