Știre actualizată. Cioban dispărut la Farcașa. Oamenii cred că este vorba despre un atac al urșilor

Știre actualizată. Cioban dispărut la Farcașa. Oamenii cred că este vorba despre un atac al urșilorActualizare: Poliția Neamț a oferit mai multe detalii despre bărbatul dispărut. Numele său este Sava Vasile, „în vârstă de 47 de ani, din Farcașa, a plecat cu oile la o stână, în extravilanul localității Farcașa și nu a mai revenit până în prezent”. Comunicatul face și o descriere a bărbatului:

Semnalmente: înălțime – 1.90 m, greutate – 100 de kilograme, păr șaten, grizonat, tuns scurt, ochi albaștri.

La momentul dispariției era îmbrăcat cu: o bluză de salopetă de culoare albastru, pantaloni tip jeans de culoare albastru, fiind încălțat cu cizme de cauciuc de culoare verde iar pe cap purtând o șapcă de culoare închisă”.

Știre actualizată. Cioban dispărut la Farcașa. Oamenii cred că este vorba despre un atac al urșilorȘtire inițială: De joi după-amiază (10 august), o echipă formată din zeci de polițiști, jandarmi, pompieri, oameni de la primăria comunală și lucrători silvici caută un cioban din comuna Farcașa, dispărut peste noapte.

Ciobanii din vecinătate spun că în zori ar fi auzit câinii de la stâna din Islazul Reazim lătrând a urs și strigăte, așa că acum sunt convinși că omul ar fi fost atacat și târât undeva de animal.

Echipele de intervenție l-au căutat până spre dimineață prin pădure, pe islaz și prin împrejurimi, revenind astăzi pentru a încerca să acopere o arie mai mare de căutare.

“Este dat dispărut, dar nu s-a dorit mediatizarea acestui caz. Nu a fost găsit până la această oră”, a precizat inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

De la zvonul cu câinii și strigătele, nu a durat mult până ce sătenii din zonă să ajungă să comenteze că sigur un urs i-a venit omului de hac, mai ales că au văzut oile ieșind singure pe islaz.

În comună au fost mai multe atacuri de urs în ultimii ani, iar autoritățile locale nu pot gestiona singure situația.

Prefectura Neamț deja a înaintat documentele necesare la Ministerul Mediului pentru împușcarea a patru exemplare de urs care s-ar face vinovate de mai multe atacuri în comuna Poiana Teiului, după ședința ce a avut loc săptămâna trecută cu primarii de pe Valea Muntelui.

Dacă situația va degenera este posibil să asistăm la mai multe vânători de urși în Neamț, în perioada următoare.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

ISU Neamț, pe podium la Competiția Națională de Descarcerare și Prim Ajutor

Salvatorii din cadrul ISU Neamț au urcat pe podium...

Botoșani. Șapte tineri arestați pentru trafic cu canabis și cristal! Își racolau clienții pe internet.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună...

Neamț. Urmărit internațional, un dealer de cocaină britanic, a fost depistat la Roman!

Joi,14 mai 2026, în urma activităților operative, polițiștii Direcției...

Neamț. Pedepse cu executare în dosarul Ambulanța doi

Magistrații din cadrul Tribunalului Bacău s-au pronunțat în dosarul...