VIDEO. Daniel Harpa și parlamentarii PSD – disciplină și program în teritoriu

Relația șefului PSD Neamț cu parlamentarii PSD pare să se fi schimbat față de perioada când aceștia dădeau raportul direct lui Ionel Arsene. Primul pas a fost făcut la conferința de presă a partidului când în grup a fost văzut chiar și Răzvan Cuc, senatorul care dispăruse din zonă de destul de mult timp. În emisiune la Mesagerul de Neamț, Harpa a explicat cum stau lucrurile:

„Răzvan Cuc va fi prezent în fiecare săptămână pe Colegiul 8, Ciprian Șerban la fel în Colegiul 3. Oana Bulai la fel în Roman. Remus Munteanu la fel, în colegiul 6. Fiecare parlamentar va fi prezent în fiecare săptămână în colegiul lor. Nu ne abatem de la regula asta. Parlamentarii trebuie să lucreze cu primarii. Fiecare săptămână, după ce își vor termina activitatea din Parlament, vor veni în colegiu. Trebuie să vorbească cu primarii, să vorbească despre problemele cetățenilor, să ia măsuri politice, informeze CJ-ul, etc. Aceste lucruri sunt clare”.

Chiar dacă a asigurat că relațiile sunt foarte bune și există unitate, este de remarcat mesajul destul de ferm, cine vrea pe listă, trebuie să-și facă treaba în teritoriu.

(V.B.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...