Noutăți în domeniul angajării și detașării străinilor în România

Noutăți în domeniul angajării și detașării străinilor în RomâniaLegislația în domeniul angajării și detașării străinilor în țara noastră este într-o continuă dinamică, iar pentru ca angajatorii să fie la punct cu toate noutățile, Camera de Comerț și Industrie Neamț organizează un seminar pe această temă. Manifestarea este programată a avea loc pe 27 martie, cu începere de la ora 14:00, iar cei interesați trebuie să știe că participarea este gratuită, dar trebuie confirmată până pe 23 martie. Dezbaterile vor avea loc atât cu prezență fizică cât și online.

Seminarul va fi susţinut de șeful Biroul pentru Imigrări Neamț, comisar șef de poliție Alina Manuela Rusu și directorul ITM Neamț, Ioan Popescu. Discuțiile vor avea în vedere condițiile în care pot fi prestate activitățile lucrative pe teritoriul național, dar și obligațiile angajatorilor și a angajaților. Temele abordate vizează legislația privind angajarea și detașarea salariaților străini în România – măsuri referitoare la facilitarea angajării străinilor în România, precum și noutăți în legislația de profil la începutul anului 2023.

Conform unui comunicat al CCI Neamț, beneficiile pentru participanți sunt:

  • Dezbateri pe situații ale participanților la seminar;
  • Actualizarea informației și cunoașterea unor puncte de vedere oficiale;
  • Posibilitate sporită de interactivitate în cazul participării în sală;
  • Discuții privind problemele cu care s-au confruntat angajatorii.

Confirmarea participării și detalii suplimentare pot fi obținute de la Andreea Săndulache, Departament Relații Interne și Târguri – telefon 0759.138.901, email [email protected].

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident cu trei răniți la Hangu

Un accident de circulație soldat cu rănirea a trei...

Foto. Noile prețuri la stațiile PECO din Târgu-Neamț, de astăzi, 1 iulie

La 1 iulie a expirat ordonanța care prevedea plafonarea...

O aeronavă Hercules va survola județele Botoșani și Suceava în cadrul unui zbor de instruire

Cetățenii județelor Botoșani și Suceava ar putea observa o...

Mobilizare pe lotul 3 al Autostrăzii Moldovei A7 în județul Bacău – 1500 muncitori și 600 de utilaje

Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Iași anunță lucrări...