Tandem penal

Un tânăr de 18 ani, din Dobreni, a ratat startul în viața de adult, după ce s-a aliat cu un individ care nu i-a adus nici un beneficiu. Ambii au prădat o victimă, iar în urma acestui derapaj, tânărul de 18 ani a ajuns în arest la domiciliu, în timp ce celălalt agresor a fost arestat pentru următoarele 30 de zile.

Măsurile preventive au fost dispuse de magistrații din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț în ședința ce a avut loc pe 27 octombrie 2022, decizia nefiind definitivă. Totul s-a întâmplat pe 14 octombrie moment în care victima, un pietrean de 51 de ani, s-a adresat anchetatorilor. Activitățile de cercetare și documentare desfășurate de polițiștii de investigații criminale au condus la identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei.

Tandem penal“Din cercetările efectuate a reieșit că, în timp ce bărbatul de 51 de ani, se deplasa pe o stradă din Piatra Neamț ar fi fost acostat și deposedat prin violență de telefonul mobil, documentele personale și suma de 950 de lei, de către două persoane“, conform unui comunicat al Poliției Neamț.

În urma documentării activității infracționale, după circa două săptămâni, pe 26 octombrie, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind puși sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Cel mai probabil, la finele urmăririi penale, ambii făptași vor fi trimiși în judecată. (G.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Stea dedicată actorului Eugen Apostol pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

În săptămâna în care are loc Festivalul de Teatru...

Alertă de urs la Piatra Neamț. Autoritățile au emis mesaj RO-ALERT

Actualizare: După ce a fost alungat un echipaj de...

12 mai – Ziua Internațională a Asistentului Medical

În fiecare an, la data de 12 mai, se...

Sute de amenzi aplicate de polițiști transportatorilor de marfă și persoane

În perioada 4-10 mai, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului...