Femeie cu arsuri la mâini într-un incendiu devastator

Femeie cu arsuri la mâini într-un incendiu devastatorUn incendiu produs aseară, 18 decembrie, în jurul orei 21,00, a cuprins întreaga gospodărie a unei familii din satul Corocăiești, comuna Verești din județul Suceava.

La sosirea forțelor de intervenție ardeau întreaga casă, un adăpost de animale și alte anexe gospodărești. Pompierii au intervenit cu 5 autospeciale de stingere pentru a face față focului devastator, întins pe mai multe sute de mp, la fața locului ajungând și o ambulanță SMURD, intervenția durând aproximativ trei ore.

Pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei de 68 de ani care a suferit arsuri la o mână și alteia, de 63 de ani, ce a suferit un atac de panică. Ambele femei au refuzat transportul la spital.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Defilare militară și ceremonie de Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată la Piatra...

Start pentru gradațiile de merit 2026: ce trebuie să conțină dosarul și calendarul evaluării

Profesorii care vor să obțină gradația de merit pentru...

VIDEO-FOTO. Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț a organizat o ceremonie militară dedicată...