Patru tineri prinși cu mascații pentru un furt de 6000 lei de la pariuri sportive

Astăzi, 23 noiembrie, polițiștii vasluieni au identificat și reținut patru tineri din Murgeni, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2021, la o societate de pariuri sportive, din orașul Murgeni.

„În această dimineață, 23 noiembrie 2021, peste 30 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au pus în executare, la adrese din orașul Murgeni, 4 mandate de percheziţie domiciliară emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Bârlad. Totodată, au fost emise și puse în aplicare 6 mandate de aducere pentru 6 persoane din orașul Murgeni, acestea fiind conduse pentru audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui”, a precizat inspector Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Polițiștii  Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din Murgeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au identificat și documentat activitatea infracțională a patru tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 22 de ani, din Murgeni, bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt calificat.

În noaptea de 21 spre 22 noiembrie, aceștia ar fi pătruns, prin efracție, în spațiul unui operator de pariuri sportive situat pe strada Dr. Emil Juvara și ar fi sustras, dintr-o casetă de valori, pe care au forțat-o, suma de 6.000 lei. În baza probatoriului administrat, cei 4 tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, iar mâine aceștia vor fi prezentați Judecătoriei Bârlad, cu propunere de arestare preventivă.

În aceeași cauză, alți doi tineri, în vârstă de 18, respectiv 22 de ani, sunt cercetați în stare de libertate.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.