Academicianul Gheorghe Cartianu-Popescu s-a născut la Borca, la 8 august 1907. Începe cursurile școlii primare în comuna natală și le termină în Dubrovăț, Iași, unde tatăl său fusese mutat în interes de serviciu. În 1918, tatăl său este mutat din nou la Bacău, unde tânărul Cartianu va urma cursurile liceului din localitate, până la absolvire (1926). În același an, devine student la Facultatea de Electrotehnică din Bucureşti. În paralel cu studiile la Politehnică, urmează și Facultatea de Matematică. În 1932, Cartianu obține titlul de diplomat inginer al Școlii Politehnice din București, Secția electrotehnică. În anul 1968, obține titlul de doctor inginer, cu lucrarea “Modulația de frecvență”, iar în 1970 devine doctor docent. Din anul 1933, Gh. Cartianu este angajat de Societatea de Radiodifuziune, pentru a lucra la Studioul București și la stația de emisie Otopeni. Un an mai târziu este solicitat de profesorul Ernest Abason să preia postul de asistent la cursurile de matematici speciale și geometrie descriptivă în Școala Politehnică. În același timp, prof. Tudor Tănăsescu îl solicită și ca asistent la cursul nou înființat de radiotelecomunicații. În anul 1937, renunță la postul de la Societatea de Radiodifuziune și rămâne ca asistent la Catedra de Radiocomunicații, dedicându-se cu pasiune cercetării, proiectând și realizând numeroase instalații. În 1940, publică o serie de articole privind stabilitatea sistemelor electrice liniare și neliniare, prin care a formulat noul criteriu de stabilitate, cunoscut sub numele de “Criteriul Cartianu-Loewe”. În același an, a devenit colaboratorul unor reviste ca L’Onde Electrique, Electronics Letters, Annales des eletrocommunication. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în reviste românești precum Telecomunicații, Buletinul Institutului Politehnic din București, Memorii și Monografii ale Academiei Române. În 1948, este avansat conferențiar la Catedra de radiocomunicații și predă disciplinele linii și antene, aparate și instalații de radiotehnică și electricitate. În 1949, realizează prima legătură cu radiorelee din țară, între studiourile din București și stația de emisie Tâncăbești, utilizând o stație de emisie de concepție proprie. În 1951, construiește o instalație originală cu care efectuează emisiuni și recepții pe unde ultrascurte cu modulație de frecvență, demonstrând superioritatea acestora față de modulația de amplitudine. În 1952, este numit șef al Catedrei de radiocomunicații și predă cursul de bazele radiotehnicii. În 1963, este ales membru corespondent al Academiei. Lista lucrărilor științifice publicate de Gh. Cartianu, cuprinde 75 de titluri. S-a stins din viață la 26 iunie 1982. Toate realizările care îi poartă semnătura – invenții brevetate, instalații proiectate și realizate, articole și tratate publicate – sunt mărturie a marii sale personalități și îi atestă un loc important în istoria electrotehnicii și a învățământului superior românesc. Colegiul tehnic de chimie din Piatra Neamţ poartă numele ilustrului inventator şi academician. (N.S.)
