Accident înfiorător: O fetiță de 3 ani incendiată de un băiețel de 7 ani a murit

Accident înfiorător: O fetiță de 3 ani incendiată de un băiețel de 7 ani a muritRămasă în grija tatălui (24 de ani), după ce mama ei (20 de ani) a părăsit-o, o fetiță de numai 3 ani a murit după ce a luat foc.

Incidentul, unul care nuanțează drama acestei familii din comuna Ștefan cel Mare, s-a petrecut în data de 20 iunie. Unchiul fetiței, un băiețel în vârstă de 7 ani și care este fratele tatălui copilei, a vrut să facă focul în sobă și a turnat benzină. În acel moment, fetița era lângă sobă și i-au luat foc hainele.

Copiii erau în grija bunicului, în casa căruia locuiesc, iar acesta a sunat la 112. Echipajul de ambulanță a transportat copila la spital, dar din cauza stării grave în care era și a vârstei, a fost transferată la Iași. Din păcate, sâmbătă, 26 iunie, ea s-a stins din viață la spital.

Moartea accidentală este anchetată de polițiști, care așteaptă raportul medico-legal. „Inițial, după sesizarea la 112 din data de 20 iunie, s-au făcut cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Din primele verificări, s-a stabilit că minorei i s-au aprins hainele după ce un alt minor ar fi aprins focul în sobă cu benzină. Tatăl minorei era la serviciu, iar copiii erau în grija bunicului. Colegii au fost anunțați ieri că minora a decedat, astfel că încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în ucidere din culpă”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Tatăl fetiței și cu mama acesteia locuiau la părinții lui, în comuna Ștefan cel Mare. Neînțelegerile și certurile dintre ei au făcut ca tânăra să-i părăsească, iar copila a rămas în grija tatălui și a bunicului. Cazul acestei familii a fost și în atenția autorităților locale, fiind făcută și o anchetă socială după ce tânăra și-a părăsit domiciliul.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Știre actualizată. Atenție șoferi! Verificări ale poliției pe șosele într-o acțiune anti-alcool

12 conducători auto au fost depistați pozitiv la alcool,...

Bacău. Cupa României la Box Seniori U 23. Sport, disciplină și spirit de echipă

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Gruparea de Jandarmi...

Primarul comunei Crăcăoani acuzat că ar fi trucat o licitație publică – Alexandrina Raclariu este urmărită penal

Alexandrina Raclariu, primarul comunei Crăcăoani, este cercetată penal pentru...

VIDEO-FOTO. Se întâmplă acum! Incendiu de vegetație uscată la Vânători Neamț

Pompierii militari acționează de mai bine de o oră,...

Bacău Tragedie produsă de foc într-o gospodărie din Comănești

O familie din orașul Comănești trece printr-o dublă tragedie:...

Bacău. Cupa României la Box Seniori U 23. Sport, disciplină și spirit de echipă

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Gruparea de Jandarmi...

Bacău Tragedie produsă de foc într-o gospodărie din Comănești

O familie din orașul Comănești trece printr-o dublă tragedie:...

Neamț O șoferiță băută a rămas pieton pentru un timp!

Vineri, 28 august, în intervalul orar 20:00-24:00, polițiștii din...

Guvernul apasă temporar frâna, acciza la motorină scade la 25%

Motorina va avea, pentru două săptămâni, o acciză mai...