Bacău Tragedie produsă de foc într-o gospodărie din Comănești

O familie din orașul Comănești trece printr-o dublă tragedie: au pierdut casa și agoniseala de-o viață, iar focul l-a răpus și pe capul familiei, un bărbat de 58 de ani. Flăcările au izbucnit, sâmbătă, 29 august, după-amiază, la o casă de pe strada Runcului, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit la un aparat electrocasnic defect, aveau să stabilească pompierii. Incendiul a cuprins cu repeziciune o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați din casa de locuit și o anexă gospodărească. Când pompierii militari au reușit să stingă incendiul, au descoperit trupul bărbatului în interior.

„Două femei au suferit atacuri de panică și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Din nefericire, un bărbat în vârstă de aproximativ 58 de ani a fost găsit decedat în locuință. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric”, a transmis sublocotenent Ancuța Socaci, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

La intervenție s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Comănești, sprijiniți de o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Punctul de Lucru Brusturoasa, o autofreză multifuncțională (AFZM) din cadrul Detașamentului Moinești, dar și cadre medicale SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bacău.

Angela Croitoru

Imagini: ISU Bacău

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...