Percheziții la Roman: bărbat reținut pentru că a violat o fată și un băiat

Polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii DIICOT Neamț, au efectuat două percheziții domiciliare, în municipiul Roman, astăzi, 5 aprilie, la locuințele unui bărbat de 44 de ani bănuit de trafic de minori și viol.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2019, un bărbat, prin amenințări cu acte de violență, ar fi constrâns doi minori să practice cerșetoria, în municipiul Roman, minori pe care i-ar fi găzduit în locuința sa, beneficiind de sumele de bani obținute de aceștia. De asemenea, în luna martie 2021, ar fi întreținut relații sexuale, prin constrângere, cu cei doi minori”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvînt al Poliției Neamț.

La capătul activităților, care s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț, procurorul de caz a dispus reținerea individului. Cel mai probabil mâine el va fi dus în fața instanței, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...