Spital Târgu Neamţ: ”Bătaie” mare pentru cele cinci posturi de asistenţi medicali

Spital Târgu Neamţ: ”Bătaie” mare pentru cele cinci posturi de asistenţi medicaliConform celor din conducerea spitalului orăşenesc „Sf. Dimitrie” din Târgu Neamţ este pentru prima dată în ultimii şase ani, când pentru câteva posturi de asistenţi medicali debutanţi scoase la concurs s-au înscris atât de mulţi candidaţi.

Este vorba de 35 de candidaţi care au şi trecut de proba de selecţie a dosarelor şi care se „bat” pentru un post de asistent medical la Blocul alimentar, Secţia de boli infecţioase, Laboratorul de analize medicale şi la Secţia Pediatrie.

Cei mai buni buni, cei mai bine pregătiţi vor câştiga. Ne dorim cu toţii să avem un personal medical cât mai bine pregătit profesional şi dedicat meseriei şi pacienţilor. Le urez mult succes!”, a spus dr. Alexandru Pătraşcu, managerul spitalului.

Cei 35 de cabdidaţi vor susţine proba scrisă pe data de 25 ianuarie, la ora 9, în sala de şedinţe a unităţii spitaliceşti. Aceştia vor trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate în original şi un pix cu pastă albastră.

Cele două posturi de zidari la sector întreţinere scoase la concurs au suscitat și ele interes pentru cei şase candidaţi care au trecut deja de proba dosarelor. Aceştia vor trebui să se prezinte pentru susţinerea probei scrise în data de 20 ianuarie, ora 9, în sala de şedinţe a spitalului.

C.T. STURZU

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Bacău O femeie a murit într-un incendiu pornit de la o lumânare aprinsă!

Ziua de sâmbătă, 18 aprilie, a început cu un...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

Moarte suspectă la Roman-Neamț

Un romașcan în putere, de 58 de ani, a...

Protecția Consumatorilor Neamț – amenzi de 95.000 înainte de Paște

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț a efectuat verificări...