COD GALBEN în Bacău (montan), Neamţ şi Suceava

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a extins avertizarea COD GALBEN emisă vineri, 17 iulie, la nivelul întregului teritoriu al judeţelor Neamţ şi Suceava şi a menţinut-o în zona montană a judeţului Bacău. Intervalul de valabilitate este cuprins între 18 iulie, ora 9:00-19 iulie, ora 22:00.

COD GALBEN în Bacău (montan), Neamţ şi Suceava„În intervalul menționat, în vestul, sud-vestul și centrul țării, precum și în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie și, izolat, grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 15-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp”, precizează ANM. Mai multe judeţe din centrul şi vestul ţării au fost avertizate cu COD PORTOCALIU, din aceleaşi motive (vezi harta). (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...

S.C. COMFORMEDIS S.R.L. anunță finalizarea proiectului „Evoluție pas cu pas”, Cod SMIS: 311967

SC COMFORMEDIS SRL, CUI RO27651973, anunță că în luna...