În contextul coronavirusului, şi plata profesorilor implicați în examenele naționale e o necunoscută

Cu cinci zile înainte de prima probă scrisă de la Evaluarea Națională (clasa a VIII-a), din 15 iunie, nu se știe sigur cu cât vor fi plătiți profesorii din comisiile de supraveghere și evaluare.

În contextul coronavirusului, şi plata profesorilor implicați în examenele naționale e o necunoscutăMihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț, a declarat astăzi, 11 iunie, că nu a venit nici o hârtie de la ministerul Educației, în acest sens: „Așteptăm ordinul, vom mai avea o videoconferință cu doamna ministru Monica Anisie și sâmbătă, pentru ultimele precizări înaintea examenului de Evaluare Națională. Dar, se pare că creșterea procentuală va fi semnificativă, un număr cu două cifre, față de anul trecut”.

În contextul coronavirusului, şi plata profesorilor implicați în examenele naționale e o necunoscutăÎn condițiile în care, în țară, deja s-au înregistrat cazuri de contaminări COVID-19 în școli, există temeri și în rândul cadrelor didactice din Neamț, chiar dacă, până acum, la noi nu sunt probleme. Este firesc ca profesorii, care vor supraveghează elevii în clase și cei care vor corecta lucrările, să știe exact pe ce bani vor participa la Evaluare. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Alerte despre copii dispăruți, restricții rutiere și vreme severă, pe panourile publice din 17 orașe

Alertele emise de Ministerul Afacerilor Interne despre copii dispăruți,...

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o...

Suceava. Autoturism căzut în Râul Sadău. Un tânăr a ajuns la spital

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a...

FOTO Elevii din Roman au dat startul concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”

Elevii din județul Neamț sunt implicați, în aceste zile,...

Alerte despre copii dispăruți, restricții rutiere și vreme severă, pe panourile publice din 17 orașe

Alertele emise de Ministerul Afacerilor Interne despre copii dispăruți,...

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...