Un tânăr în vârstă de 28 de ani din județul Iași a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi simulat mai multe retururi de produse comandate online și ar fi obținut astfel, în mod nejustificat, aproximativ 16.300 de lei.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Roman au făcut, pe 28 septembrie, o percheziție la locuința acestuia, în județul Iași, într-un dosar coordonat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman. Ancheta vizează infracțiuni de fals informatic și fraudă informatică, ambele în formă continuată.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că, pe parcursul anului 2026, tânărul ar fi folosit nume fictive și ar fi înregistrat în sistem operațiuni de retur pentru mai multe comenzi online. În realitate, produsele nu ar fi fost introduse în compartimentele easybox pentru returnare.
Prin această metodă, suspectul ar fi urmărit să primească banii aferenți unor retururi care, în fapt, nu ar fi fost efectuate. Prejudiciul estimat în dosar se ridică la aproximativ 16.300 de lei.
„În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat în vederea confiscării, telefoane mobile, obiecte de vestimentație și carduri, precum și alte înscrisuri referitoare la activitatea infracțională reținută în cauză. De asemenea, a fost pus în executare un mandate de aducere, persoana în cauză fiind condusă la sediul Poliției municipiului Roman pentru audieri. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore”.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Secției de Poliție Rurală Ruginoasa și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Iași.
Denisa POPA
Foto-video: IPJ Neamț


